ACCIDENTE RUTIERE



 


OLTENITA - În ziua de 20 aprilie a.c., în timp ce conducea autoturismul marca Audi pe strada Mihai Eminescu, din Olteniţa, C. Mihai, de 23 ani, din Bucureşti, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea" şi nu a acordat prioritate autoturismului marca Dacia Logan, condus regulamentar pe strada Alexandru Iliescu de C. Florina, de 37 ani, din Olteniţa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, C. Florina a fost transportată la spitalul din Olteniţa pentru îngrijiri medicale.
Ambilor conducători auto li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



ILIESCU  CU EMINESCUBUDESTI - La data de 22 aprilie a.c., pe D.N. 4, în afara oraşului Budeşti, a avut loc un accident rutier. În timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus din direcţia Bucureşti către Olteniţa, din cauza neatenţiei în conducere, N. Daniela, de 26 ani, din comuna Glina, judeţul Ilfov, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă în partea dreaptă a sensului de mers, răsturnându-se.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferiţei şi a cinci pasageri în autoturism, care au fost transportaţi la unităţi medicale din Bucureşti pentru îngrijiri medicale.

După producerea accidentului, autoturismul a luat foc, arzând în proporţie de 90%.

Poliţiştii au stabilit că N. Daniela nu se afla sub influenţa alcoolului şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

(IPJ CALARASI) 


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or