S-au desprins din cortegiu si au fost accidentati




Budeşti – două persoane, care s-au desprins dintr-un cortegiu funerar, au fost accidentate uşor de un autovehicul.

In ziua de 17 mai a.c., ora 15.20, în timp ce conducea pe D.N. 4, în interiorul localităţii Budeşti, autoturismul marca Mercedes, B. Marian, de 47 ani, din comuna Buzescu, judeţul Teleorman, a surprins şi accidentat uşor pe D. Alexandra, de 52 ani, şi un copil de 6 ani, ambii din oraşul Budeşti, care s-au desprins brusc dintr-un cortegiu funerar, cu intenţia de a traversa drumul public prin loc nepermis.

Victimele au fost transportate la spitalul din Olteniţa unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că şoferul nu consumase alcool, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

ambulanta Oltenita

Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or