A fost prins Ionică fară frică



 Olteniţa – suspect de furt din locuinţă, prins în flagrant de poliţişti

 

În această noapte, în jurul orei 0200, o patrulă de ordine publică din Olteniţa, formată din poliţişti şi jandarmi, a prins în flagrant pe un tânăr din localitate, după ce a pătruns prin efracţie într-un imobil nelocuit, de unde a sustras bunuri şi bijuterii în valoare de 5.000 lei.


Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că R. Ionel, de 18 ani, din Olteniţa, a pătruns prin efracţie într-un imobil nelocuit de pe strada Mihai Bravu, proprietarul fiind plecat împreună cu familia în străinătate.


Prejudiciul, constând în aparatură electronică, bijuterii din aur, băuturi alcoolice şi articole de îmbrăcăminte, în valoare de 5000 lei, a fost recuperat în totalitate.


Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Olteniţa, sub aspectul infracţiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.


Având în vedere că multe din imobilele nelocuite pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp sunt ţintele preferate ale spărgătorilor de locuinţe, în vederea prevenirii furturilor din acestea, poliţiştii reamintesc măsurile care trebuie luate când plecaţi de la domiciliu:
- înainte să plecaţi din ţară, luaţi măsurile necesare privind predarea spre păstrare a bunurilor de valoare rudelor sau prietenilor.
- procuraţi şi montaţi uşi metalice la intrarea în locuinţă şi gratii metalice la ferestre; folosiţi seifurile bancare pentru a vă depozita bijuteriile şi oricare alte valori importante.
- nu furnizaţi informaţii despre vecinii dumneavoastră, ce urmează sa plece în străinătate, persoanelor necunoscute care pretind că reprezintă diverse instituţii sau oferă servicii, dar care nu se pot legitima.(IPJ CL.)

 

 


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or