Misiune de salvare încheiată cu succes



 

 

     Misiune contra-cronometru a pompierilor călărăşeni pentru salvarea vieţii unei femei în vârstă de 38 de ani și a unui bărbat în vârstă de 44 de ani, care se aflau în pericol de a se îneca într-o fântână adâncă de 20 metri

     Acţiunile întreprinse de către pompierii militari pentru salvarea vieţii celor două persoane au durat aproximativ 75 de minute, acestea aflându-se în stare de conștiență în momentul în care au fost extrase din fântână

     În data de 15.08.2014, ora 15.50, un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj de descarcerare din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi au fost solicitate, prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă, să intervină pe raza localităţii Nicolae Bălcescu, comuna Alexandru Odobescu, pe strada Avram Iancu, pentru salvarea, preluarea şi acordarea primului ajutor în cazul a două persoane, Mariana M,, în vârstă de 38 de ani și Vasile M., în vârstă de 44 de ani, care se aflau în pericol de a se îneca într-o fântână cu o adâncime de aproximativ 20 de metri.
     Din relatările celor prezenți la fața locului, se pare că femeia se aruncase voluntar în fântână, iar bărbatul, care se afla în apropiere, ar fi încercat să o salveze, însă a devenit și acesta victimă.
     La sosirea echipajelor de salvare, persoanele se aflau în fântână, la luciul apei, la aproximativ 20 de metri adâncime.
Pompierii militari încadrați pe autospeciala de descarcerare au ajuns rapid la fața locului și au intervenit prompt, s-au asigurat cu cordiţe de salvare și cu ajutorul centurilor de siguranță au reușit să extragă din apa fântânii cele două persoane în stare de conștiență.
     La momentul scoaterii din fântână, femeia prezenta suspiciune de fractură la nivelul umărului și bazinului și multiple excoriații la nivelul membrelor și feței , aceasta fiind preluată de echipajul S.M.U.R.D., care i-a acordat îngrijiri și a transportat-o urgent la spitalul din Călărași.
     Bărbatul în vârstă de 44 de ani, era conștient când fost scos din fântână de către pompieri și prezenta doar câteva excoriații la nivelul membrelor inferioare și superioare în urma căderii. Deși paramedicii SMURD au încercat să-i acorde îngrijiri, acesta, fiind panicat, a refuzat examinarea și transportul la spital, rămânând la locul intervenției.

 

 


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or