Intervenție la accident rutier pe A 2, la km 53



Din cauza accidentului, circulația pe A 2 a fost întreruptă aproximativ 8 ore și 30 de minute pe tronsonul Lehliu Gară – Fundulea

 

       În data de 08.09.2014, ora 10.49, pompierii militari din cadrul Secției Lehliu Gară au fost solicitaţi, prin intermediul apelului unic de urgenţă 112, să acţioneze pe raza comunei Nicolae Bălcescu, pe A 2, la km 53, la un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, o autocisternă (compusă din cap tractor și remorcă cisternă încărcată cu aditiv pentru creșterea cifrei cetanice a motorinei / aproximativ 24000 litri), o autobasculantă și un autoturism.

6

       În urma accidentului nu s-au înregistrat victime, însă vehiculele au suferit avarii majore. Cisterna s-a răsturnat pe partea dreaptă, blocând toată calea II a Autostrăzii Soarelui  (pe sensul de mers Constanța – București).

        După impact cisterna s-a fisurat în zona unuia dintre compartimente și s-au înregistrat scurgeri de aditiv pe carosabil.

        Pompierii militari au acționat pentru răcirea și protecția cisternei cu jet pulverizat de apă.

        La locul intervenției a fost solicitat și un echipaj al CNADNR, cu cinci membri,  care au adus nisip și detergent pentru spălarea carosabilului                  

9

         Pentru degajarea carosabilului a fost de asemenea solicitată o firmă de tractare cu două auto-platforme mari și două automacarale pentru a repune pe roți autocisterna avariată, care ulterior a fost tractată până la Lehliu pe calea II..

       După eliberarea carosabilului, pompierii militari au intervenit pentru curățarea carosabilului cu pistoale de înaltă presiune tip  D și cu detergent.

        Circulația pe A 2 a fost redeschisă circulației, pe Calea I la ora 19.20, iar pe Calea II la ora 20 12, cu mențiunea că traficul în tot acest timp a fost deviat pe DN 3.

10

        La locul evenimentului s-au deplasat inspectorul șef al I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași, colonel Popa Daniel Gheorghe și președintele  Comitetului Județean pentru Situații de urgență Călărași, .prefectul județului Călărași – George Iacob, în scopul coordonării acțiunilor de intervenție.

14

 


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or