Agresori, reţinuţi de poliţişti



            Agenţi din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, sesizaţi, în dimineaţa de 12 noiembrie 2014, despre tulburarea liniştii publice, pe strada Bărăganului, au identificat pe Ş. Dan, de 21 ani, pe G. Constantin, de 23 ani, şi pe V. Gelu, de 32 ani, toţi din Călăraşi.

          Cei trei bărbaţi se manifestau zgomotos şi consumau băuturi alcoolice în spaţiul public, folosind expresii şi cuvinte jignitoare. În timpul conducerii la sediul poliţiei, V. Gelu a distrus un geam al autospecialei de poliţie.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că G. Constantin era cercetat, sub controlul judiciar, pentru alte fapte de distrugere şi lovire.

          Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor trei bărbaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

            Aceştia au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, cu propunerea de arestare preventivă.

hot-masina111


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or