Accident rutier in care au fost ranite 3 persoane



În ziua de 19 noiembrie 2014, în jurul orei 07.50, pe D.N. 4, în afara Municipiului Olteniţa, a avut loc un accident de circulaţie produs în următoarele împrejurări:

În timp ce conducea ansamblul de vehicule format dintr-un camion şi o semiremorcă, din direcţia Bucureşti către Olteniţa, conducătorul auto D. George, de 23 ani, din comuna Borcea, pe fondul ocolirii unei denivelări în carosabil, a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune laterală cu microbuzul marca Mercedes, condus regulamentar de către C. Cristian, de 37 ani, din comuna Curcani.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a trei pasageri aflaţi în microbuz, care au fost transportaţi la Spitalul Municipiului Olteniţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi le-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Microbuzul marca Mercedes efectua cursă regulată de transport public de persoane pe ruta Olteniţa – Mitreni.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

accident-tir


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or