În săptămâna Şcoala altfel, WWF implementează metode de Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă în şcoli din 10 județe



6 aprilie 2015 – WWF-România susține școlile și profesorii pentru conectarea elevilor cu natura, promovarea unui stil de viață durabil și a cetățeniei active, în cadrul saptamanii „Școala Altfel - Să știi mai multe, să fii mai bun”. WWF și partenerii săi le pun la dispoziție școlilor din întreaga țară materiale online gratuite, utile pentru organizarea activităților de educație non-formală cu subiectul conservării naturii. Cât despre echipa WWF, va fi prezentă în comunități din mai multe județe în care organizația derulează proiecte de conservare.  

wwf

Ce înseamnă Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă?

La nivel global misiunea WWF constă în obținerea unui impact pe termen lung în conservarea naturii și educația este una dintre prioritățile strategice ale organizației. Abordarea WWF în domeniul educației este una pe termen lung, de aceea initiațivele noastre pun accent pe dezvoltarea unor materiale educative ce pot fi folosite anual, oriunde în țară, gratuit (de exemplu, Cartea Mării Negre și altele, disponibile pe site-ul WWF), dar mai ales pe implicarea și formarea profesorilor, cei care au un rol esențial în dezvoltarea generațiilor de elevi în armonie cu natura.

Scoala altfel” le oferă profesorilor și elevilor un cadru pentru a experimenta metode alternative de învațare. In plus, devine posibilă apropierea, la propriu, de natură, atât de importantă atunci când ne propunem sa creăm un nivel ridicat de înțelegere și sensibilizare legat de sustenabilitate. Această săptămână a educației non-fornale este un context ideal pentru a lucra cu materialele pe care le dezvoltăm pentru școli, pentru a testa noi metode sau pentru a ne cunoaște personal, în cazul în care reprezentanții WWF ajung printre elevi. Le urăm mult succes profesorilor și elevilor care au acceptat frumoasa provocare a acestei săptămâni și îi incurăjam să fie cât mai „altfel” și mai aproape de natură pe parcursul întregului an! declară Cătălina Murariu, coordonatoarea departamentului Educație pentru Dezvoltare Durabilă la WWF.

Unde găsiți membrii echipei WWF în săptămâna Școala altfel?

Caraș Severin, Hunedoara, Mehedinți

Echipa WWF de la filiala Reșița împreună cu echipa de educație vor fi prezenți în cinci licee din Banatul Montan, pentru a da startul proiectului „Tineri activi pentru protejarea naturii sălbatice”. Avem în plan întâlniri cu elevi și profesori din Reșița, Anina, Lupeni, Orșova și Băile Herculane, unde vom povesti despre natura salbatică și despre modul în care se pot implica elevii în Cluburi dedicate naturii, în anul școlar viitor. Mai multe despre acest proiect puteți afla de aici.

La Armeniș, „Măgura zimbrilor”, vom susține miercuri o oră despre natura sălbătică în care vom ajuta elevii Școlii Gimnaziale Armeniș să înțeleagă procesele naturale înlesnite de prezența zimbrului în Munții Țarcu. Apoi, copiii alături de profesori și rangerii WWF vor realiza, în echipe, câte o sculptură, un desen sau instalație care va ilustra lanțul trofic reîntregit de prezența celui mai mare mamifer erbivor din Europa. Aceste lucrări ce vor fi prezentate publicului larg la evenimentul de eliberare a zimbrilor ce va avea loc anul acesta.

Mahmudia, județul Tulcea

Miercuri, 8 aprilie, 100 de copii din clasele I-IV ale Liceului Tehnlogic „Vasile Bacalu” din Mahmudia vor avea ocazia să cunoască importanța Deltei Dunării cu ajutorul jocului și al metodelor educației nonformale. Mahmudia este prima zonă umedă din deltă reconstruită de o comunitate, unde WWF lucrează de mai bine de doi ani, alături de autoritățile locale. Anul acesta vom finaliza aici reconstrucția ecologică în incinta Carasuhat, reconectând comunitatea la circuitul deltei și, implicit, la resursele naturale oferite de deltă.

Mogoșoaia, județul Ilfov

WWF România și Universitatea București au dezvoltat, în urmă cu doi ani, un curs dedicat viitorilor profesori – cursul facultativ de Educație pentru Dezvoltare Durabilă oferit studenților de la facultățile de Geografie, respectiv Psihologie și Științele Educației. Marți, 7 aprilie, studenții vor avea ocazia să facă practică, propunând metode non-formale de cunoaștere a naturii locale elevilor Colegiului National „Elena Cuza”, București. Gazda activităților este Asociația Greenitiative care pe durata întregii săptămâni organizează un program complex pentru școli bucureștene la sediul din Mogoșoaia.

Ciocănești, județul Călărași

Elevii și profesorii școlii din Ciocănești, județul Călărași vor fi prezenți miercuri alături de colegii din echipa WWF la ferma de acvacultură Ciocăneşti. Temele principale vor fi acvacultura, dar şi importanţa zonei (sit Natura 2000) şi speciile se pot observa la fermă (plante şi păsări).

ESFALP 4 camp landscapeWWF

ESFALP 4 final event elevi participantiAlex Spineanu WWFESFALP 4 final event tobe africaneAlex Spineanu WWFAlte resurse:

  • „Eco educație pentru Școli verzi” în București și județele Brașov, Călărași, Maramureș, Mehedinți, Suceava

„Platforma Scoli verzi-Adovocacy, eco educație și susținere pentru școli sustenabile”, proiectul inițiat de Asociatia Greenitiative în parteneriat cu WWF și ViitorPlus își propune să dezvolte mai multe instrumente utile pentru profesori și elevi, printre care și „Culegerea verde”, o colecție de metode de educație non-formală. Pe parcursul acestei săptămâni, profesorii promotori ai proiectului din cele 6 județe pilot vor testa și evalua un set de metode din „Culegerea verde”. Aceste metode au fost propuse de profesorii autori și echipa proiectulu și vor putea fi preluate de catre cadre didactice în cadrul cursului opțional „Eco educație pentru școli verzi”, planificat pentru anul şcolar 2015-2016.

 

Pentru informații despre proiect, despre cursul opțional și despre materialele educative, vă invităm să vizitați si să creați un cont pe site-ul proiectului: www.scoliverzi.ro.

  • Materiale educative WWF ce pot fi folosite în săptămâna „Scoala altfel”

Majoritatea materialelor educative care stau la dispoziția profesorilor și a tuturor tipurilor de formatori pasionați de natură pot fi gasite pe site-ul WWF.

Pentru mai multe resurse și informații despre programele de educaţie implementate de echipa WWF vă rugăm să consultaţi pagina Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă:

http://wwf.ro/ce_facem/educatie_pentru_dezvoltare_durabila/


Comentarii (0)

500 caractere ramase

Cancel or