„Nu puteți închide elevii în școală ca pe niște vite în staul!”



Elevii au început să ia atitudine împotriva noului Regulament de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), document semnat de fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, pe 15 decembrie 2014, și pus în aplicare de actualul ministru, Sorin Mihai Cîmpeanu. Noua lege școlară cere “ordine și disciplină” în unitățile de învățământ și ține prea puțin cont de ceea ce vor elevii, beneficiarii direcți ai sistemului de învățământ.

Nemulțumit că nu poate părăsi incinta școlii decât cu aprobare de la profesorul de serviciu, așa cum cere noul regulament, un tânăr din Focșani i-a scris o lungă scrisoare deschisă ministrului Educației, în care face un adevărat rechizitoriu asupra problemelor din sistemul de învățământ care nu sunt rezolvate prin ROFUIP și pe care îl roagă să nu transforme școlile în pușcării sub pretextul că elevii au nevoie să fie în siguranță.

remus pricopie foto dcnews ro

“Vă bateţi joc de generaţiile de elevi”

Ionuț Bulimej, elev în clasa a XII-a G la Colegiul Național “Al. I. Cuza” Focșani, foarte bun la învățătură, cere ministrului să revizuiască regulamentul școlar. Tânărul este nemulțumit în principal de punctul O din art. 139 al O.M.EN. 5115/2014, în care se afirmă că „elevilor le este interzis să părăsească incinta școlii pe durata orelor de curs și pauzelor fără permisiunea profesorului de serviciu/dirigintelui/directorului”.

“Nu știu ce v-a determinat să elaborați acest punct din ordin. Dar ceva îmi spune că nu grija față de elevi, nu dorința de protecție individuală, respectiv colectivă și nu teama față de proxeneți, teroriști sau mai știu eu care persoane ce reprezintă o amenințare socială, cisimpla dorință de a vă bate joc de generațiile de elevi“, îi scrie Ionuț Bulimej ministrului Educației.

Nu puteți închide elevii în școală ca pe niște vite în staul! Suntem în România secolului XXI, a Uniunii Europene și NATO! Nici măcar pe timpul comunismului nu a existat ideea aberantă din acest ordin. ȘCOALA NU ESTE ÎNCHISOARE, DOMNULE MINISTRU! Nici Guantanamo, nici Alcatraz, nici Cavigor, nici Jilava sau oricare închisoare din Coreea comunistă. Școala este o instituție de stat cu un rol bine determinat!”, continuă tânărul licean.

A elaborat şi o petiţie: Spune “DA!” accesului elevilor în unitățile de învățământ!

Pentru a reuși să schimbe ceva, liceanul a inițiat și o petiție prin care cere revizuirea regulamentului care îi ține încuiați în școală pe elevi sau, dimpotrivă, la poarta școlii pe cei care ajung după ce s-a sunat „de intrare”.

“Aplicarea acestui ordin este exagerată, întrucât elevilor nu le este permis nici să iasă din şcoală, dar nici să intre. Dacă unii elevi întârzie la o oră și doresc să intre în scoală, sunt tinuți afară în frig, refuzându-li-se astfel dreptul la învățământ. Pe deasupra, unitățile de învățământ s-au transformat în spații de fumat, iar încercările de evadare au loc chiar sub ochii agenților de securitate. În România se aplică și astăzi teoria formelor fără fond, nu sunt îndeplinite condițiile întâlnite în Occident, prin urmare, punctul O din articolul menționat mai sus trebuie modificat, reformulat, astfel încât elevii să se afle atât în siguranță, cât și în libertate. De precizat că această decizie a Ministerului Educației este nedemocratică, întrucât nu au existat consultări și nici supuneri la vot înainte de aprobarea acesteia.”, se arată în petiția formulată de elevi, care a adunat deja peste 600 de semnături.

Nemulțumiți de prevederile restrictive, elevii din Focșani au făcut reclamații și la conducerea școlilor, dar au demarat și o campanie pe Facebook, folosind hashtag-ul #‎scolile ‪#‎nu ‪#‎sunt ‪#‎inchisori.

Susținere de la profesori

Chiar dacă nu sunt de acord cu toate afirmațiile din scrisoarea deschisă, profesorii liceului susțin demersul civic și încurajează exprimarea opiniei. Profesoara de istorie Gabriela Obodariu, președinte al Clubului Focșani al Asociației Pro Democrația, spune despre Ionuț Bulimej că este un elev sârguincios, inteligent, cultivat și care face cinste școlii. Despre scrisoare spune că este „un demers curajos al unui elev curajos”. “Chiar dacă nu sunt de acord cu tot ce scrie acolo, cred că este nevoie de o consultare mai largă atunci când se iau decizii care afectează grupuri mari de cetățeni, așa cum sunt elevii. Și sunt de acord și cu ideea că putem începe să fim ca în Occident cu alocarea de 6% din PIB. Poate așa o să avem și bani de pază”, spune profesoara, care predă și un opțional de cultură civică.

Iată scrisoarea lui Ionuț Bulimej către ministrul Educației

 

 

ionut bulimej elev focsani 1Stimate domnule ministru al Educației și Cercetării Științifice,
Numele meu este Ionuț Bulimej și sunt elev în clasa a XII-a G la Colegiul Național “Al. I. Cuza” din Focșani, județul Vrancea. Vă adresez această scrisoare, întrucât doresc a-mi exprima opinia cu privire la punctul O al art. 139 din Ordinul 5115/2014, în care se menționează că „elevilor le este interzis să părăsească incinta unității de învățământ pe durata orelor de curs și a pauzelor fără permisiunea profesorului de serviciu/dirigintelui/directorului.”

Acest punct este cel mai disputat din întregul ordin și a stârnit numeroase controverse încă dinainte ca ordinul să fie aplicat. Întrebarea mea (si nu numai a mea!) este dacă acest ordin a fost votat în cadrul Ministerului Educației/Parlamentului sau pur și simplu a fost elaborat de o singură minte (a dvs., desigur !) și semnat de o singură mână (tot a dvs., evident !). Sau dacă acest punct a fost gândit înainte de a fi așternut pe hârtie.

Nu știu dacă sunteți la curent, dar din câte cunosc eu, din anul 1990, în România este democrație! Sau cel puțin asta se crede! Ideea ca din pricina unor funcționari de stat, administratori, conducători, miniștri (printre care și dvs.), premieri (printre care și dl Victor Ponta) care s-au perindat la putere cu diverse idei care mai de care mai lipsite de coerență/inaplicabile, statul român a avut enorm de suferit, în asemenea hal încât după 25 de ani nu mai putem vorbi de drepturi și libertăți cetățenești, ci doar de obligații, nu mai putem afirma cu tărie că România este o țară democrată așa cum, la Revoluție, afirmau părinții actualilor elevi pe care ordinul dvs. îi așază efectiv la zid, lăsându-i fără niciun drept de apel. Putem doar afirma că România este afectată de o anarhie capitalistă/oligarhie care capătă din ce în ce mai multă amploare, iar că democrația este doar o utopie, un ideal intocabil. În democrație, propunerile de legi, ordine, ordonanțe și ce mai doriți dvs. se dezbat și se votează pro și contra înainte de fi reglementate. Doar că în România, majoritatea nu mai are niciun fel de valoare! România este dominată de dictatura minorității, iar dacă SUA reprezintă țara tuturor posibilităților, aflați că, din pricina unor idei iraționale precum punctul O din articolul ordinului menționat mai sus, România este țara tuturor imposibilităților !

Pentru aprobarea acestui ordin era necesar ca ministerul să se consulte cu poporul, cu fiecare conducere din fiecare unitate de învățământ, cu Sindicatele Județene de Învățământ, cu fiecare CȘE, CJE și, bineînțeles, cu CNE. Dar NU! Era necesar acest ordin dat de o singură persoană. Vă reamintesc că ordinea socială nu poate fi dată de mintea unei singure persoane, ci de mintea majorității/colectivității/societății.

Nu știu ce v-a determinat să elaborați acest punct din ordin. Dar ceva îmi spune că nu grija față de elevi, nu dorința de protecție individuală, respectiv colectivă și nu teama față de proxeneți, teroriști sau mai știu eu care persoane ce reprezintă o amenințare socială, ci simpla dorință de a vă bate joc de generațiile de elevi, așa cum au făcut-o și predecesorii dvs., ca de exemplu, dl Daniel Funeriu.

Nu sunt împotriva legii, deși ORDINUL DE MINISTRU NU ESTE LEGE!!! Pur și simplu doresc să îmi expun punctul de vedere conform căruia există soluții alternative. Nu puteți veni cu ideile învățate la Universitate de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în Ministerul Educației! Nu puteți închide elevii în școală ca pe niște vite în staul! Suntem în România secolului XXI, a Uniunii Europene și NATO! Nici măcar pe timpul comunismului nu a existat ideea aberantă din acest ordin, deși sunt conștient că pe atunci exista respect și disciplină. ȘCOALA NU ESTE ÎNCHISOARE, DOMNULE MINISTRU! Nici Guantanamo, nici Alcatraz, nici Cavigor, nici Jilava sau oricare închisoare din Coreea comunistă. Școala este o instituție de stat cu un rol bine determinat! Iar elevii au drepturi și libertăți!
Cât timp există democrație, trebuie să existe și accesul liber al elevului la pauză, pentru a-și cumpăra mâncare, medicamente etc. Profesorul de serviciu nu poate face față numeroaselor solicitări! Nu poate scrie bilet de voie pentru fiecare elev care trebuie să părăsească incinta școlii! Și sunt atâtea situații și situații la care nu v-ați gândit și de care nu vă pasă absolut deloc!

Cum ar fi dacă dvs. împreună cu ceilalți funcționari din Ministerul Educației, ați fi închis în sediul Ministerului, fără posibilitatea de a merge acolo unde sunteți solicitat, la școala în care învață copilul dvs. sau pur și simplu să luați prânzul la un restaurant?! Nu mai aplicați legi specifice Occidentului într-o țară insuficient dezvoltată! În România nu există pauză de masă mai lungă și cantine în unitățile de învățământ preuniversitar. Dacă tot doriți să imitați Occidentul, de ce nu aprobați legea alocării a 6% din PIB pentru educație?! (Vă reamintesc că agenții de securitate, tablele cu marker și alte minuni necesare școlii sunt plătite din banii noștri/ai părinților, ceea ce înseamnă că, din nou, nu putem vorbi de o țară democratică și de învățământ de stat obligatoriu și gratuit !).
Sau legea conform căreia orele de curs trebuie începute la ora 09:00 și să fie într-un singur schimb, fără studiu dimineața și după-amiaza, urmând ca după terminarea cursurilor, școala să fie școală, adică elevii să beneficieze de sălile de clasă și de biblioteca școlară pentru efectuarea temelor pentru acasă, pregătirea pentru olimpiade, teze, examene de Bacalaureat și alte activități extrașcolare?! Sau angajarea a 2-5 agenți de securitate pentru fiecare unitate de învățământ, atât pentru corpul principal, cât și pentru corpurile anexate?! Vă asigur că acestea sunt legi cu adevărat logice, coerente și utile în comparație cu ordinul dvs.! De ce nu le aplicați pe acestea ?! Răspunsul este simplu: NU AVEȚI FONDURI! De ce nu aveți fonduri?! Pentru că oameni corupți precum Victor Ponta, Elena Udrea ș.a. au jefuit țara, delapidarea fiind cel de-al doilea nume al lor.

Mai mult decât de un atac terorist sau de alte incidente/accidente, îmi este teamă că elevii se vor revolta în așa fel încât “închisorile” vor lua foc, amintind astfel de căderea Bastiliei. Deși, din păcate, până acum nimeni nu a luat atitudine! De frică, de silă?! Nu cunosc motivul! Cert este că încă SE POATE !

Știu că nu veți lua în seamă scrisoarea mea și că pentru dvs. vocea unui elev/elevilor este doar un glas care face “teoria chibritului”! Și de asemenea știu că dvs. nu stați la discuții! Dacă ați fi stat, ordinul (cel puțin punctul O din art. 149) nici măcar nu ar fi fost pus în vigoare!

Realizați că școlile din România riscă să devină (dacă nu cumva au devenit deja!) niște jungle în care supremația este cea a elevului care sare gardul/zidul mai cu talent?! Realizați că până și penitenciarele au o amărâtă de bucătărie, dacă nu cantină, iar școlile nu?! Realizați că sunt atâtea necesități care așteaptă să fie îndeplinite pe parcursul pauzelor și chiar în timpul orelor de curs?!
Achiziționarea cretei, caietelor, rechizitelor, instrumentelor geometrice, hârtiei etc. reprezintă doar una din ele. Realizați că elevii, părinții și chiar profesorii se leagă de agenții de securitate și îi umilesc de parcă ar fi niște sclavi, deși domniile lor chiar nu au nicio vină, întrucât nu fac nimic altceva decât să execute “dezordinul” dvs.?! Realizați că refuzați dreptul la învățământ elevilor care nu pot ajunge la prima oră/primele două ore din motive 100% plauzibile?! Realizați că elevilor li se aduce mâncarea printre gratiile gardului școlii în timpul pauzelor?! Cum ar trebui numită asta?! “Livrare specială pentru elevii prizonieri în propria școală în secolul 21″ ?!

Nu cer (și nu sunt singurul!) decât ca în unitățile de învățământ din țară, accesul elevilor în apropierea incintei școlii pe durata pauzelor să fie legalizat! Măcar în recreație, întrucât de aceea se și numește așa! Este de înțeles de ce nu în timpul orelor de curs, deși vă repet că pot apărea situații excepționale și atunci!
Prin urmare, prevăzând că veți ignora da capo al fine scrisoarea mea, solicit cu toată forța și cu toată tăria Consiliului Național al Elevilor, tuturor Asociațiilor Părinților din țară, Inspectoratelor Școlare Județene și Sindicatelor Județene de Învățământ de pe întreg teritoriul României să sesiseze problema și să aplice măsuri riguroase și insistente pentru revocarea punctului O al art. 149 din Ordinul 5115/2014 !

 

Reverențele mele,
Ionuț Bulimej

 

 

 

 

Sursa: Romaniacurata